|
A doua transa acordata de FMI |
|
|
|
|
Marţi, 22 Septembrie 2009 00:00 |
|
Fondul Monetar International a finalizat evaluarea de ieri, 21.09.2009, privind respectarea unei parti a acordului cu tara noastra si a aprobat punerea la dipozitie a celei de-a doua transe de imprumut (comunicat FMI). Astfel, la bugetul de stat vor fi livrate circa 1,85 miliarde euro, ceea ce ridica totalul de pana acum al acordului de tip stand-by pana la 6,57 miliarde euro.
John Lipsky, director adjunct in cadrul FMI, a declarat ca situatia economica a Romaniei s-a agravat de la data aprobarii primului imprumut, astfel incat politica trebuie recalibrata.
In vara, negocierile au dus la revizuirea contractiei PIB-ului pana la 8-8,5%, fata de 4,1% stabilit initial. Deficitul bugetar a fost si el ajustat pana la 7,3% din PIB.
Seful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat aseara (21.09.2009), la finalul negocierilor, ca principalul obiectiv al acestora a fost stabilizarea sistemului financiar din Romania. Acesta a motivat prin reducerea valorii dobanzilor, a presiunii exercitate asupra cursului valutar si prin cresterea rezervelor bancii centrale.
Franks sustine ca salariile din sectorul public reprezinta in continuare cel mai mare exces, acesta ajungand de la sase procente din produsul intern brut in urma cu 3-4 ani pana la 9,5% in prezent.
Sursa: www.baniinostri.ro
|
|
Ultima actualizare în Marţi, 22 Septembrie 2009 00:00 |